Livia Zamfirescu

Poveşti din inima Mamei

"Doar copilul, în haine împărăteşti, se mai afla în faţa poporului care-l privea cu uimire. Un sfetnic vârstnic îl întrebă cine este şi ce înseamna vedenia cereasca de adineauri. El răspunse că îl chiamă Delfin, că a fost răpit de acasă şi tatăl său e mort, dar arătă o iconiţă pe care o avea la gât cu portretul lui. Atunci toti îşi dădură seama că e fiul iubitului lor prinţ al cărui chip era zugrăvit pe iconiţă şi se numea Delfin. În cântece de veselie, il purtară pe sus până la palatul strămoşesc, unde trimiseră după mama lui, cu atât mai fericită acum cu cât fusese de nenorocită înainte."

Livia Zamfirescu

(n. Stil vechi: 18 noiembrie, stil nou: 1 decembrie 1903, Constanța – d. 27 iunie 1967, București) Zâna zânelor din pădurea Aref se pregătea de nuntă cu Făt-Frumos. Dar oricare zână care se însoțește cu un muritor își pierde puterea și devine la rându-i muritoare! Crăiasa Codrilor adună într-o seară sub frunzișul unui mesteacăn pe cele șapte zâne, supusele ei, și le vorbi tristă: – Surioarelor, drumurile noastre se despart, de acum înainte nu ne vom mai putea revedea. Nuiaua mea fermecată va ajunge la cea care va izbuti darul cel mai folositor muritorilor în rândul cărora voi intra în curând. (Livia Zamfirescu: Cele șapte daruri ale zânelor)

Urmasa a lui Petru Rares pe linie materna, Livia Nedelcu s-a născut la 18 noiembrie (stil nou 1 decembrie) 1903, la Constanța. Și-a făcut studiile în Litere și Filosofie la București, terminând facultatea cu Magna cum laude.

În perioada interbelică a publicat multe povești sub pseudonimul Taia, în reviste pentru copii, între anii 1920 si 1930.

În anul 1931 s-a căsătorit cu Constantin Zamfirescu-Căteasca, doctor în drept, fruntaș liberal, care a fost subsecretar de stat în guvernele Sănătescu și Rădescu.

Soțul său a fost acuzat de către comuniști pentru „activitate subversivă”, și arestat în 1948.

A urmat o succesiune de arestări și eliberări pentru lipsă de probe. Cu toate acestea, a survenit o ultimă condamnare la 20 de ani, în 1959. A sfârșit în penitenciarul din Botoșani, în decembrie 1963, unde se pare că a fost asasinat.

După căsătorie, Livia Zamfirescu nu a mai publicat în periodice, dar a continuat să scrie povești pentru copii.

Livia Zamfirescu a făcut și ea doi ani de închisoare, între 1959 și 1961.

În ziua de 27 iunie 1967, Livia Zamfirescu se întorcea de la brutăria din colțul străzii. Era pe trotuar, la 20 de metri de casă, când autobuzul care trecea pe Bulevardul Dacia a avut o defecțiune la bara de direcție. Șoferul a pierdut controlul autobuzului, a intrat pe trotuar și a lovit-o mortal pe scriitoare, care a decedat după jumătate de oră la spital.

O parte dintre poveștile pentru copii a apărut târziu, în anul 2008, în volumul „Povești de odinioară”, prin grija fiicei sale, Maria Rodica Gorsky.

Poveștile publicate sunt: Cele șapte daruri ale zânelor, Pietricelele Babei Dochia, Mura și Fraga, finele zânei, Legenda trandafirului, Balul Ielelor, Bonzino și Vișinul Măriuței.

Alte șase povești sunt în manuscris, nepublicate nici măcar la 50 de ani de la dispariția acestei autoare despre care nu se știe aproape nimic în România.

O facem noi, acum, prin aceasta prima editie publicata la Editura Zorio.

Ilustratiile cartii „Povesti din inima mamei” sunt semnate de Arthur Brändlin, stranepotul autoarei. Iar editia de fata este îngrijita, cu multa pasiune si pricepere, de Maria Rodica Gorsky, fiica Liviei Zamfirescu.

Cumpără cartea